Visele mele sunt fulgi de zapada, cand ajung la realitate, jos se topesc. Visele mele sunt simple amintiri, desertaciuni. Visele mele s-au pierdut in timp printre atatea dureri.., suferinte... Visele mele sunt flori ale durerilor. Realitatea insasi este un vis crud, poate un cosmar? Cand omul inceteaza sa mai viseze, atunci el inceteaza sa mai traiasca, sa mai fie om. Visele mele sunt amintirii.., amintiri dulci.., amintiri amare. Visele mele poarta ca o povara amintirea grea si trista a imaginii noastre. Acest vis a devenit obsedant. De ce? Pentru ce? Ciudate intrebari intr-o lume in care intrebarea nu-si mai afla rostul. Credeam ca totul se poate controla, pana si sentimentele, dar m-am inselat. Oricat ai incerca, nu vei reusi sa desavarsesti nimic. Sufletul este ca o oglinda pe care un om cu gesturi nesabuite a reusit sa o sparga. Acum este in zadar efortul de a mai incerca sa repari ceva. Toata viata vei umbla dupa cioburi incercand ca intr-un joc de puzzle sa le unesti. Nu vei reusi si asta o stii dar continui sa ignori. Prin gand imi trec mii de fragmente de vise.. acum imposibile. Niciodata gandul nu-ti va fi mai real, numai daca tu ii vei da valoare si sens. Iubirea e ca o picatura de roua de pe un trandafir care se topeste timid sub razele soarelui.